Despre noi

img_2.png

Bună! Sunt Bianca Leahu,

Un om simplu, cald cu dragoste față de copii și educație, cu interes față de cum funcționează mintea umană și cu dorință continuă de autocunoaștere și evoluție.

Pasiunea pentru dezvoltare personală a început în urmă cu mai bine de 10 ani. M-am format în primii ani singură, autodidact, participând la cursuri, webinarii si seminarii, citind cărți și aplicând ce am învățat în viața personală. Apoi am descoperit valoarea mentoratului, a terapiei și antrenamentul mental și m-am asigurat că mă înconjor de oameni buni, autentici, care mă inspiră și mă susțin. Acest proces de autocunoaștere m-a îmbogățit în nenumărate feluri, dar, cu siguranță, cea mai valoroasă realizare a fost descoperirea misiunii personale.

N-am avut o direcție prestabilită de mică, așa cum știu mulți copii ce vor „să se facă când vor fi mari” și asta m-a făcut să caut,  să încerc, să experimentez. În încercarea de a mă cunoaște mai bine, am devenit pasionată de dezvoltare personală, de mecanismele după care funcționează mintea umană, de cum fac oamenii alegeri, ce spun, cum spun și mai ales de ce și așa am înțeles că totul pleacă din copilărie. Astfel, după mai bine de 10 ani de lucru cu copiii, 8 ca voluntar în diferite asociații și fundații, 3 ca profesor învățământ primar și numeroase formări complementare care mi-au consolidat pregătirea, am decis să organizez propriile ateliere pentru copii pentru dezvoltarea abilităților lor socio-emoționale.

Astfel, prin joc, mișcare, antrenament mental și tehnici creative, copiii învață să își înțeleagă și să își gestioneze emoțiile și gândurile, au o stimă de sine crescută, relaționează mai bine cu ceilalți, adoptă atitudini și comportamente pozitive, iau decizii cu ușurință, își cunosc calitățile, pasiunile, talentele, acestea toate fiind premisele unei stări generale de bine, performanțe școlare crescute și succes în viață. 🔝

img_2.png

Creșterea armonioasă a copilului tău prin ateliere și tabere de dezvoltare socio-emoțională

Mi-am dorit să transmit mai departe copiilor această pasiune pentru cunoaștere și dezvoltare continuă, deschidere și curiozitate față de mintea umană și mai ales să le fiu ghid în procesul de autocunoaștere și dezvoltare personală. Cu multă compasiune și deschidere, sunt alături și de părinți cu materiale, ghiduri și sprijin, fiind conștientă că doar un parteneriat între noi poate susține real dezvoltarea armonioasă a copilului.

Astăzi, sunt fericită că pot oferi aceste daruri cât mai multor copii, iar Mentor KIDS este despre a transmite încredere atât copiilor, cât și părinților că pot să-și dezvolte inteligența emoțională și să se bucure de o relație armonioasă părinte-copil.

Abia aștept să pornim acest proces împreună!
RUXANDRA OPRICĂ
img_2.png

Sunt RUXANDRA OPRICĂ,

Locuiesc în Brașov și îmi place să-mi petrec timpul liber în drumeții, plimbări în natură, cu bicicleta sau pe jos, citind sau învățând lucruri noi. Am un pisic, Felix, care îmi reamintește mereu să fac mai puțin și să fiu mai mult. Deseori, mă bucur în tihnă de o cafea bună, o înghețată sau o pizza alături de cei dragi.

Am pornit ca voluntar în sectorul ONG în 2008 și am continuat să lucrez în programe de educație nonformală pentru copii, în rol de manager, mentor școlar și formator. Timp de 10 ani am fost alături de copii și tineri în comunitatea Gârcini, din Săcele, cu scopul de a preveni abandonul școlar și de a dezvolta abilități de viață. Când această călătorie s-a încheiat în 2020, am preluat un nou rol, în Brașov, pentru a crea și administra un program de educație socio-emoțională pentru copii,  în parteneriat cu școli locale. 

Fiind provocată să dezvolt organizațiile în care am lucrat, am învățat însă și să scriu proiecte, să mă ocup de fundraising, comunicare, promovare, să coordonez voluntari. Și așa am ajuns să am mai multe, prea multe, pălării. A devenit obositor și m-am oprit în 2024, după 16 ani de sector nonprofit.  

Cursuri pentru părinți și educatori, tabere și ateliere de dezvoltare socio-emoțională pentru copii.

În ultimii ani am explorat universul nostru emoțional și mental, iar acest parcurs m-a ajutat să înțeleg importanța inteligenței emoționale, să descopăr cum funcționează învățarea și mintea umană, cum învățăm și să ofer suport adecvat, specific acolo unde este nevoie.
În prezent, am o singură pălărie care mi se potrivește cel mai bine! Lucrez independent în domeniul educațional, oferind servicii școlilor, ONG-urilor, companiilor.

Cu pasiunea cultivată pentru educație de-a lungul anilor și cu accent pe importanța relației de siguranță în procesul de învățare, organizez cursuri pentru educatori și profesori, tabere și ateliere de dezvoltare socio-emoțională pentru copii. În paralel, facilitez programul „Cercul Siguranței” pentru părinți și adulții cu rol în creșterea și educarea copiilor.


Îmi place să dau mai departe din experiența mea și altor educatori și părinți și sunt conștientă zi de zi de ocaziile de creștere de care și eu am parte.